– Partea a III-a

Tobias POV

 

Am petrecut mai mult timp impreuna, ceea ce e surprinzator. Neavand prieteni cu care sa vorbesc, am locuit numai cu parintii mei si apoi doar cu Marcus , e ciudat sa vorbesc cu cineva care nu ma priveste cu mila. Care nu gandeste ca, fiind copilul lui Marcus, sunt un obiect al slabiciunii sau rebeliunii. Poate vedea prin orice minciuna care i s-a spus, si pentru asta ii sunt, intr-un mod surprinzator, recunoscator.

Dar ea vede prin mine. Observa ca mint cu prea mare usurinta. Imi pot da seama dupa felul in care isi increteste buzele, dupa privirea ei ce ma analizeaza. Imi aminteste de factiunea Candoare. Dar ea nu are nimic de-a face cu cei din Candoare. Ea nu e sincera cu mine, sau parintii ei. E foarte retinuta. Nu stiu daca asta e o trasatura insuflata de Abnegatie, sa tii totul pentru tine, sa fii altruist, sa te rezumi la exprimarea problemelor tale in fata celorlalti.

In sfarsit imi spune ca fratele ei s-a transferat la Eruditi. Lucru pe care-l stiam deja. Transferul lui Caleb i-a cauzat multa furie, ca si cum ar fi tradat-o.

Dupa saptamani si saptamani de munca monotona (Marcus stie ca o vad pe Beatrice din ce in ce mai des, iar lumea se mira. Asa ca ma trimite sa muncesc in public. Iar asta imi aduce mai multe priviri din partea lor, dar imi ofera mai mult timp cu ea) cu Beatrice, imi spune cel mai mare secret al ei. Un secret care-i scapa, unul care ma face sa ma gandesc si sa realizez ca i se potriveste perfect, si ma face sa ma intreb daca nu cumva as fi facut si eu asa ceva.

Si-a dorit sa se transfere la Neinfricati.

„Ciudat pentru o Batoasa,” i-am spus.

„Stiu, dar mi-am dorit atat de mult asta.”

„Dar ai ales Abnegatia,” i-am reprosat. Coboram pe una din aleile de langa depozite. Vantul sufla cativa fulgi de zapada cazuti pe jachetele noastre mult prea largi, de care glumeam: ca nu au fost inlocuite. Ceea ce e ciudat. Abnegatia nu spune glume. Si totusi noi doi o facem. „De ce ai facut asta? Ai fost destul de altruista incat sa-ti incalci propriile dorinte si sa ramai cu parintii tai? Sau au fost alte motive, Beatrice?”

„Ma faci sa par mai buna decat sunt defapt,” imi spune. Pare mult mai palida in frig. Chiar mai scunda, bine ascunsa, infasurata in hainele ce le poarta.  Si nu-mi doresc nimic mai mult decat sa o tin strans in bratele mele cat pot. Doar o data. Da din cap si cateva suvite i se rasfira pe umeri. „Nu, nu sunt destul de buna pentru Abnegatie.”

„Atunci, de ce ai ales-o?” o intreb inclinandu-mi capul pentru a-i vedea mai bine fata. Se opreste din mers. In jurul nostru, la marginile drumului, sunt oameni. Imbracati in haine gri, se indreapta spre casa de la munca. Alti copiii, imbracati in haine de culori diferite se indreapta spre casele lor. Oameni imbracati in alb si negru, oameni cu tenul alb sau inchis la culoare, cu parul blond, maro sau negru, iar noi doi ramasi aici, nemiscati, in haosul calm din jurul nostru. Un moment de liniste, impartit numai de noi doi. M-am apropiat mai mult de ea.

„Pentru ca e cea mai sigura factiune,” sopti ea.

„Si de ce ai vrea sa fii in siguranta?” o intreb.

„Cine nu ar vrea sa fie in siguranta!”, raspunde vizibil iritata.

„Fiecare factiune este sigura. Cu exceptia Neinfricatilor.” Dar stiu ca nu spune asta pentru ca ar avea legatura cu sanatatea ei. Poate cu altceva.

Gura ei formeaza o linie dreapta. Aproba. Nu mai spunem nimic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s