– Partea a II-a

Beatrice POV

Parintii mei au fost dintotdeauna buni cu mine. Sa gandesc opusul, ar fi o minciuna. Bineinteles ca faceau presiuni asupra respectarii regulilor sau pedepsindu-ma cand era cazul, dar toate astea erau pentru binele meu. Ca sa ma faca un membru respectabil al Abnegatiei. Ceva ce nu sunt.

Cred ca mama a observat ca nu sunt in totalitate altruista, eforturile mele, in timp ce incerc sa fiu buna, nu sunt asa cum ar trebui sa fie. Zambetul ei trist imi aminteste de asta. Probabil stie ca sunt Divergenta. Lucrul asta – urat si infricosator pentru celelalte factiuni. Ea nu ar trebui sa stie, dar nu s-a intamplat inca nimic pentru e in cunostinta de cauza. Si totusi nu inteleg cum Tori, intructorul testului meu de aptitudini, m-a tot avertizat sa tin acest lucru secret, sa nu afle nimeni.

Pana acum nu s-a intamplat nimic. Dar asta nu inseamna ca nu stau stresata in fiecare ora din zi. Nu sunt speriata ca aceasta viata blanda si altruista s-ar putea sfarsi printr-o simpla miscare a unei maini.

Unul din motivele pentru care m-am alaturat Abnegatiei a fost pentru ca imi doream sa fiu cu familia mea. Asta a fost singurul lucru, singurul motiv bun, pe langa faptul ca m-am gandit ca as fi destul altruista pentru Abnegatie. Dar apoi am fost lovita; usor, apoi rapid si dureros, de plecarea lui Caleb la Eruditi. El a ales cunostiintele si puterea peste familie.

M-am simtit tradata. Furioasa. Si cumva, loialitatea fata de factiunea mea, spulberata. Nu mai voiam nicio alta factiune. Doar slabita, si clocotind de furie, inchisa in mine timp de doi ani. El a scapat. A facut o alegere.Una care a schimbat totul.

Nu stiu daca sunt suparata pe el, sau pe mine.Pentru ca acum am realizat ca Abnegatia nu e casa mea.Este locul unde locuiesc , unde oamenii nu fac nimic altceva decat sa zambeasca si sa te ajute. Dar nu e acasa. Nu traiesc, nu respir.Sunt izolata. Si vreau sa ies.

Parintii mei nu vor sa raman singura. Asa ca au venit cu o invitatie ca sa-i cunosc pe Marcus Eaton si fiul sau. Ma intreb daca ei stiu de ce fiul lui se ascunde mereu in casa. Vreau sa stiu motivul. Sunt curioasa. Precum o Erudita.

O parte din mine nu-si doreste sa fie casatorita cu un baiat simplu din Abnegatie.Sa ma casatoresc si sa duc o viata la fel ca a parintilor mei. Desigur, se iubesc. Dar nu e nimic in mariajul lor care sa ma faca sa astept cu nerabdare pe al meu. Locuiesc impreuna, sunt o familie, dar nu par fericiti.

Fericirea este exagerata in unele factiuni. In a mea, este un lucru egoist.

El este…diferit, totusi. Nu e ceea ce m-am asteptat. Ma asteptam sa intalnesc un baiat rebel, impotriva factiunii lui, unul precum cei de la Neinfricati. Dar nu e asa.El este calm,controlat,indiferent si mult mai meditativ decat oricare alt membru al Abnegatiei. Vreodata.

De asta am vorbit cu el.Pentru ca nu e tot numai politete ca Robert. El pune la indoiala sistemul, care e totul. Si imi place.

Nu mai mentioneaza nimic o data ce intram in casa lui Marcus. Nici macar un cuvant.Parintii nostri au terminat de vorbit, si isi inclina capul o data ce iesim, croindu-ne drum spre casa.

– Cum a fost plimbarea cu Tobias, Beatrice? ma intreaba mama, cu vocea ei politicoasa si rabdatoare, putin curioasa. Nu prea mult.

Dupa un moment de liniste i-am raspuns:

– A fost bine.

– Asta e bine, imi zice.

– Iti place de el? ma intreaba tata.

Tac pentru cateva minute.As avea intrebari pentru ei, in ciuda a ceea ce mi-au spus.Ca ei isi doresc ca eu sa ma casatoresc cu un baiat bun, ce respecta factiunile. Numai la gandul ca va trebui sa ma casatoresc cu fiul consilierului, aduce ceva bun in perspectiva asta.

Probabil ei stiu ca eu nu ma imprietenesc cu nimeni din sectoarele Abnegatiei, sau cu oricare alt membru al factiunii pe care ii evit cat timp imi ajut mama, calatorind prin oras si intalnind oameni noi. Ei ma fascineaza, dar nu cred ca as putea crea o legatura cu ei. Ceea ce e bine. Sa-mi imaginez ca mi-as face un prieten dinafara Abnegatiei. Nemaiauzit.

Am fost putin suparata de felul in care el voia sa-mi tin parerile doar pentru mine, m-am dat de gol atat de usor de fata cu el. Acum inteleg. Imi afisasem Divergenta.

Asta imi face inima sa o ia la goana.El stie.El trebuie sa stie despre situatia mea limita.M-a avertizat.Nu ma va reporta tatalui sau. Sau poate o va face. Sau poate nu o va face. Este din Abnegatie, pana la urma. Suntem tradatori, numai atunci cand e cazul. Care, in situatia mea, ar fi.

– E de treaba, am raspuns intr-un final.

Am nevoie de timp pana sa pot detalia mai multe.

_______________________________________________________________________

Il vad pe Tobias Eaton la un eveniment social, pentru prima data in optsprezece ani. Înafara Ceremoniei Alegerii din fiecare an.Cred ca e din cauza mea.  Asta e modul de a iesi la o intalnire in Abnegatie. A face curte cuiva, care e echivalentul unui loc, inconjurat de alti oameni. Care, presupun, e felul lor de a ne tine cat mai departe unul de celalalt. Da, de parca asta se va intampla vreodata.

Dar el e acolo, cand imi urmez mama catre depozitele unde Prietenia lasa mancarea provenita din fermele lor. Ma lasa aici, zambind, si pleaca sa-si faca datoria. Incep sa simt un fior pe sub piele o data ce el vine spre mine. E mult mai inalt decat mine si e nevoit sa-ti incline putin capul, ca sa-mi vada in totalitate fata.

– Buna dimineata, Beatrice, imi zice. La care depozit mergi?

Il urmez la depozitul numarul 4. Petrecem dupa-amiaza impreuna despachetand cutii mari de hrana proaspata si le reîmpachetam in cutii mai micute, pe care le vom trimite la bucatarie pentru supa si la fabricile de conseve unde lucreaza cei fara factiune. Nu vorbim prea mult. Muncesc din greu. Singur zgomot ce vine din directia lui e cel de banda rupta.

In sfarsit, intreb, potolindu-mi setea de curiozitate:

– De ce esti aici?

Tobias e tacut.

– Pana acum nu ti-ai facut aparitia nicaieri. Eu as numi asta egoism.

Trebuia sa sune a gluma. Dar in Abnegatie nimeni nu glumeste. De asta toata lumea se uita dojenitor la mine. Mi-a tinut gura inchisa si am continuat despachetatul.

Cand plecam, el ma urmeaza spre usile mari unde masinile vin si pleca cu marfa. In timp ce deschide una din usi pentru mine,  imi raspunde:

– Nu am iesit din casa pentru ca Marcus vrea asta.

– Marcus? intreb surprinsa.

Isi striga tatal pe numele mic?

– Tatal meu, se corecteaza repede, ca si cum n-ar fi gresit.

– De ce?

– Pentru ca, spune.

– Asta nu e un raspuns, ii reprosez.

– O propozitie intreaga? Asta vrei? imi zice Tobias. Cute ii brăzdează fruntea. Priveste undeva in departare, peste umarul meu. Imi evita privirea.

Cand, in sfarsit, vorbeste:

– Marcus nu prea ma lasa afara din casa.Sunt groaznicul si rebelul sau fiu, mai tii minte?

Felul in care vorbeste despre tatal lui este sfidator. Nu-mi pot imagina, sa vorbesc astfel despre parintii mei, cu dispret. Inghit.

– Nu. Nu esti. Nu esti groaznic.

M-am rasucit sa plec, picioarele mele apasand violent poteca.Usa s-a inchis in spatele meu. O pereche de papuci gri, mai mari decat ai mei, se potrivesc cu viteza mea si pornim inapoi spre strada monotona unde se afla casa mea.

– A fost placut sa te revad, Beatrice, imi spune.

M-am crispat. Numele meu e tipic din Abnegatie. Nu se potriveste deloc cu personalitatea mea.

– Ce s-a intamplat?ma intreaba ingrijorat.

– Nu-mi place numele. Nu mi se potriveste.

Ma studiaza pentru un moment. Simt cum ochii sai imi perforeaza corpul. Dar nu ma misc. Imi mentin barbia sus. El e  numai Abnegatie. Dar nu se compara cu ceilalti.

Intr-un final imi spune:

– Si eu simt la fel. Despre al meu. E al meu, dar il urasc. Urasc semnificatia lui.

Isi inclina respectuos capul si ma conduce la usa, neobosindu-se sa-i intalneasca pe parintii mei. O greseala din partea lui. Si sunt lasata in fata usii cu multe intrebari fara raspuns.

Intrebandu-ma de ce isi uraste numele?De ce se fereste de contactul cu oamenii? Vorbeste putin, dar atunci cand o face, nu-i inteleg pe deplin frazele.

Stau si ma gandesc la el. Vreau sa-mi vorbeasca mai mult, sa aflu mai multe. El e ,pe departe, prea misterios pentru Abnegatie. Si poate de asta sunt asa interesata de el.Pentru ca el trebuie sa fie ca mine. Divergent.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s